joi, 19 martie 2015

Nu stiu

Nu stiu. Un raspuns potrivit si cu minte si cuminte de multe ori. Dat de copii, atunci cand nu stiu raspunsul la o intrebare.

Stiu multe. Si incepeam sa insir tot ce credem ca stiu. Pana ieri. De ieri, putin dupa pranz, am aflat ca de fapt nu stiu nimic.

Si astazi am descoperit si ca nu stiam ca exista aceasta melodie.Nu stiu.

Tu stiai?


marți, 17 martie 2015

Cuvinte fierbinti

A nu vedea. A purta crucea nevederii cu rabdare. A simti cu inima. A  recunoaste Adevarul, fara sa-L fi vazut cu ochii trupesti. 

Parintele orb, Teofil Paraian l-a vazut altfel decat ceilalti oameni pe Parintele Arsenie Boca. Pentru ca Parintele Teofil  a trecut la cele vesnice tot orb la ochii trupesti, nu putem afirma ca intalnirea dintre cei doi Parinti Duhovnicesti a fost identica cu intalnirea din Icoana in care Domnul nostru Iisus Hristos il vindeca pe orbul din nastere. Din bucurie nationala, mi-ar fi placut sa fie asa.. Dar o asemanare exista intre cele doua intalniri, la fel cum exista in orice intalnire intre oamenii vii.

Asemanarea consta in marturisirea credintei in Hristos. Imi imaginez cata incarcatura duhovniceasca era in cuvintele trimise in vazduh de acesti doi munti, cand se intalneau. Ne-au ramas atatea marturisiri fierbinti de credinta, atatea cuvinte vii si fierbinti. Acum, dupa ce au trait ortodoxia prin toti porii fiintei dansilor, se odihnesc si se roaga si mai fierbinte pentru noi. Si la ambele locuri de odihna trupeasca, florile de aici, ne ajuta pe noi, cei orbi, sa vedem florile de Acolo.
Si Acolo sunt multe flori care au trait printre noi. Oare cum era cand peste munti trecea si glasul  Parintelui Staret al Sihastriei?!

Cuvinte vii scrise, cuvinte vii vorbite, calauze pentru orbii de noi. Doar, doar, vom intrezari si noi putintica Lumina.

Despre femeia crestina ( fragment)
Părintele Cleopa Ilie
10..04.1910- 02.12.1998 
Ia ganditi-va dumneavoastra, in istoria Sfintilor Apostoli, in istoria
Evangheliei, nu gasim vreodata ca au hirotonit Apostolii vreo femeie. Daca au fost sfintele mironosite, avem duminica lor dupa Pasti, fiind cinstite intocmai cu Apostolii, cum au fost: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, Maria lui Iacob cel Mic, Salomia, Maximilia, Iunia, Iulia, Marta si Maria si celelalte femei sfinte, mironosite intocmai cu Apostolii.

Cat erau de mari ele dar nu au indraznit Apostolii sa le hirotoneasca. Nu se spune ca a hirotonit pe Maria sau pe alta. Au murit martire, au murit marturisind pe Hristos si intocmai cu Apostolii se cheama, ca ele au vestit Invierea intai si au mers dupa Mantuitorul pana la moarte si pana la Inviere, dar nicidecum nu spune in Sfanta Evanghelie ca au hirotonit vreuna.

Biserica le cinsteste ca pe Apostoli, dar nu ca pe diaconi sau ca pe preoti.

Vai de lumea asta stricata de cei fara de minte! Isi fac o multime de haine frumoase, mai ales femeile, ca sa vada lumea ca au haine. Si se duc in biserica, ca la teatru, sa le vada cineva cum sunt imbracate. Dar de aceea ne ducem la biserica? Dumnezeu se uita la exterior? Dumnezeu se uita in inima ta, de esti cu inima la El cand te rogi in biserica. Acolo te duci la plans, la suspine, la zdrobire, la smerenie, la ascultarea cuvantului. Nu te duci acolo sa faci teatru, sa te vada cineva cum esti imbracata si boita si cum esti incaltata. Acestea sunt lucrurile vicleanului diavol. Luxul este o nebunie a veacului si sminteala pentru tineri si barbati
din Cuvinte vii (fragment)
Părintele Arsenie Boca
29.09.1910- 28.11.1989 
Omul acesta, cu care avea Dumnezeu rostul să descopere lumii pe Fiul Său ca şi creator al vieţii, facându-i din tină o pereche de ochi, s-a învrednicit de la Dumnezeu, la rându-i, de descoperirea lui Iisus ca Fiul lui Dumnezeu, prin însăşi dumnezeiasca mărturisire. De puţine ori, s-a descoperit Iisus pe Sine ca Fiul lui Dumnezeu: o dată samarinencii, a doua oară acestui orb din naştere şi a treia oară ucenicilor, înainte de slăvitele Sale patimi.
Poate că aceasta a fost, în lumea aceasta, recunoştinţa lui Dumnezeu către el, pentru că a purtat cu răbdare orbia fără vină şi pentru că L-a mărturisit pe Iisus „de la Dumnezeu” înaintea tăgăduitorilor Săi: că l-a învrednicit de o rară descoperire dumnezeiască.
Orb fiind şi a căpăta, prin minune, o pereche de ochi, e o mare bucurie a vieţii, o ieşire fericită din întunerec. Ieşirea la lumina veacului acestuia
Pământean fiind şi a te hotărî să mărturiseşti pe Dumnezeu cu orice preţ şi luare în derâdere, e o şi mai mare bucurie, care te poate duce până la deschiderea ochiului credinţei că ţi se descoperă Iisus, Fiul lui Dumnezeu.
Cel care e cu noi în toate zilele până la sfârşitul veacului.
A vedea pe Iisus, e o fericire care nu se aseamănă cu nici o bucurie pământeană. Iar aceasta se întâmplă din când în când şi din neam în neam, ca să nu se stingă dintre oameni siguranţa existenţei lui Dumnezeu.
Credinţa în Dumnezeu şi mărturisirea Lui e ieşirea sufletului din întunerec în lumina dumnezeiască, ieşirea în lumina veacului viitor. Iată o tămăduire deplină, iată un misionar neînfricat al lui Iisus.
 Cuvant pentru suflet
Părintele Teofil Paraian
3.03.1929- 29.10.2009



 

Spune-mi ce mai face mama



Frate, ieri ai fost pe-acasa,
Si-ai stat seara, in livada,
Toti ai nostri, la o masa,
Au venit, sa te revada.
Apoi zorii diminetii,
Noptii i-au luat naframa,
Sprijinita-n anii vietii,
Spune-mi, ce mai face mama?

Spune-mi, ce mai fac vecinii,
Cei care aveau o fata,
Pentru ea, gardul gradinii,
Il sareai tu altadata.
Despre tata, spune-mi frate,
Sa glumeasca, nu -i ma place,
Dar intai, intai de toate,
Spune-mi mama, ce mai face?

Frate, ieri am fost pe-acasa,
Si-am stat seara, in livada,
Toti ai nostri, la o masa,
Au venit, sa ma revada.
Noaptea cade-nmiresmata,
Cum stim noi, ca-ntr-o poveste,
Totul e ca alta data,
Numai mama... nu maï este.


Dulceata de Rai

O amintire draga: la Sambata, un loc in care parca de multe ori timpul se odihneste. 

Si un regret: trecea prin curte parintele Teofil si nu l-am vazut.

Fara sa vada, stiu ca parintele ne-a vazut si ne-a binecuvantat drumul. Sarut mana, parinte!

Din dulceata cuvintelor parintelui Teofil Paraian:

 „Eu sunt sigur că merg în Rai. Cineva poate să spună că sunt mîndru. Dar nu pentru faptele mele cred că merg în Rai, ci pentru bunătatea lui Dumnezeu. Nu se poate să fi făcut Dumnezeu Raiul ca să-l ţină gol. Trebuie să ne potrivim cu Raiul, să ne
Sursa foto
placă în Rai şi să ne silim să-l cîştigăm, şi-l vom cîştiga. Căci Dumnezeu este Dumnezeul milei şi al îndurărilor. La slujbe auzim mereu că Dumnezeu bun şi iubitor de oameni este. Păi, de ce să nu credem că e bun şi iubitor, şi de ce să mă îndoiesc că mă va milui şi mîntui şi pe mine?“

„Cel dintîi lucru care l-a spus Domnul Hristos

după Înviere este cuvîntul: „Bucuraţi-vă!“. Un îndemn la bucurie şi un salut, în acelaşi timp. Noi ştim că grecii din vremea aceea (poate şi cei de acum) se salutau cu cuvîntul «Bucură-te!». Aşa încît unii au şi tradus cuvîntul acesta ca un cuvînt de salut, dar poate fi şi un cuvînt de îndemn la bucurie. Cînd Domnul Hristos S-a întîlnit cu femeile mironosiţe care se întorceau de la Mormîntul gol le-a spus: «Bucuraţi-vă!». Şi după aceea, îndată: «Nu vă temeţi!» Pentru că ele au intrat într-un fel de temere, le-a cuprins frica şi atunci Domnul Hristos le-a zis: «Nu vă temeţi!». Bucuraţi-vă, şi nu vă temeţi! (...) Despre bucurie, Domnul Hristos a zis: «Deci şi voi acum sînteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea, şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni n-o va lua de la voi». S-au bucurat ucenicii că L-au văzut pe Domnul după Înviere, au primit pacea Mîntuitorului după Înviere şi astfel s-au împlinit cuvintele Mîntuitorului dinainte de Pătimire. (...) Să ştim că dacă vedem că nu avem bucurie, ceva nu e în regulă; să ştim că dacă nu avem pace a sufletului, ceva nu e cum vrea Dumnezeu, ceva nu-i în rînduială. Să ştim că dacă n-avem curaj, dacă sîntem cuprinşi de teamă, ceva e rău în existenţa noastră, pentru că nu sîntem în legătură cu Mîntuitorul care ne susţine; dacă vedem că lucrurile nu merg aşa cum le doreşte Domnul Hristos, trebuie să schimbăm felul de a gîndi, de a lucra, de a acţiona în lumea aceasta.“



luni, 16 martie 2015

„Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat“

Biserica Boteanu 1967
Primul nostru colt de Rai, Biserica Boteanu, asezata chiar pe un colt de strada, a fost Biserica in care tata si mama au fost cununati si in care noi am fost botezati. 

In vremea adolescentei, foarte des ne plimbam pe strazile din jurul bisericii. Nu stiam atunci cat de apropiat este sufletul nostru de ea. Fotografiile de la Cununie si de la Botez erau din interior si nu stiu de ce, niciodata pana atunci, nu  ne-am intrebat parintii cum se numeste biserica.

Sufletul, insa, stia ca de acolo i-a venit spalarea si iertarea si isi tragea periodic trupul si mintea catre acel loc. Eram precum un fluture, cautator de lumina, asa as defini acum desele plimbari prin imprejurimi.

In 2008, dupa ce de cativa ani aflasem care este biserica noastra de Botez,  ne-am reintors  in locul in care sufletul nostru a fost pentru prima data fericit. Doream sa aflam cand am fost botezati, pentru ca ziua botezului o consideram o zi foarte importanta. Parintele Vasile, auzindu-mi dorinta, a scos registrul, a cautat si ne-a bucurat cu un Certificat de botez. Am promis ca vom reveni cu un buchet de flori pentru Maicuta Domnului. Nu am uitat promisiunea dar nu ne-am facut timp sa o onoram.

Biserica Boteanu 2014
Anul trecut, in vara, ne-am odihnit un pic in biserica draga. Inca ii suntem datori Maicutei, cu un buchet de flori, pe care sa il asezam la Icoana care ne este foarte aproape de suflet.

Ieri, pasii ne-au purtat intr-o alta biserica. Am adus de acolo, un buchet de cantari. Una dintre ele, ne-a botezat cu multe lacrimi, mai ales, ca alt parinte Vasile ne-a  amintit de botez, atunci cand intrebandu-ne in fata Sfantului Potir cum ne numim, ne-a spus ca avem un nume rar.
Cantarea se numeste "Iarta-ma!", versurile sunt scrise de Traian Dorz si o puteti citi si asculta in postarea de aseara.

Pe parintele Nicolae, l-am regasit intr-o inregistrare despre Taina Botezului si vocea parintelui Constantin cred ca este vocea parintelui care ne-a cununat parintii si care ne- a botezat pe noi. Ii puteti asculta peste cateva randuri.

Avem inca un mare si intreg buchet de parinti duhovnicesti, raspanditi in intreaga lume care cu dragoste au ascultat de inaintasii dansilor. Avem maini sub care sa ne plecam si sa plangem, pentru ca sunt maini puternice, vindecatoare, dumnezeiesti.

Avem sansa de a ne desparti de ura si de a face primii pasi spre iubire, adica spre rai.

Marturisim cu mana pe inima: iubim ortodoxia si respectam pe fiecare om, indiferent de ce religie are. Suntem fericiti deseori! Si cand fuge de la noi fericirea, plangem de dorul ei, alergam la parintele nostru duhovnic, ii marturisim ce am gresit de a fugit fericirea de la noi si la plecare, precum un fluture, ne vine doar sa zburam si sa revenim a doua zi, cat mai repede la Sfanta Liturghie.
Ne revine deseori in minte cantarea de la Botez: "Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat“. 
Cum sa fim botezati, imbracati in Hristos si murdariti pe suflet?! Si ne amintim cuvintele parintelui duhovnic: "Crestinii nu sunt plangaciosi! Ei isi plang greselile, isi spala sufletul, ceea ce este o mare diferenta."

Acesta este unul dintre atuurile credintei noastre. Nu ne duce in mandrie. Ne prezinta raul existent cu toate capcanele lui si plansul cu toate avantajele sale mangaietoare si  inalbitoare. Pentru ca fara plans, fara bucurie, sufletul neinvatat, neprevenit si mandru, se ofileste si se stinge. 

Ieri, la noi, a fost Duminica  a treia din Postul Mare, a Sfintei Cruci. 

Intr-o cantare de la Sfantul Maslu, Crucea este numita arma impotriva celui rau. 

Ne inchinam corect, asa cum ne-au invatat parintii, in Numele Tatalui,  al Fiului si al Sfantului Duh, ne rugam Duhului Sfant sa vina, Preasfintei Treimi sa ne miluiasca, Tatalui nostru sa ne daruiasca Imparatia Sa.  Frica, in cele din urma, dispare, pentru ca frica nu are ce cauta intr-o inima de crestin. Acolo este loc doar de credinta si de dragoste, sadite in Taina Botezului de catre Dumnezeu. Acolo este primul loc de rai. In inima prunciei noastre, proaspat botezata, mirunsa si impartasita cu Hristos.

Iubim Crucea, iubim Ortodoxia, iubim Plansul aducator de Bucurie, pentru ca asa am invatat sa iubim placut Lui Dumnezeu: pe Dansul, pe aproapele si pe noi insine in mod egal cu aproapele.

Pentru cei care inca mai sunt la rascruce de drumuri, nestiind pe care drum sa apuce, am lasat mai jos, cateva glasuri care conduc spre Acasa, multe suflete ratacite pe drum. 

Crestinismul creste si se inmulteste in fiecare zi, nu pentru ca asa vrem noi, oamenii, sau nu vrem. Creste si se inmulteste, pentru ca Insusi Dumnezeu a binecuvantat in Gradina Raiului pe primul barbat si pe prima femeie; apoi, dupa potop, pe Noe si pe fiii lui.

De ce nu vor unii oameni sa creasca si sa se inmulteasca crestinismul?! Nu stiu. Dar pentru ca si ei sunt asemanatori cu noi, nu trebuie sa ii judecam. Doar sa ii iubim! Pentru ca noi, cei botezati in Hristos suntem si imbracati in Hristos. Si Hristos este Iubire, Nu numai pe dinafara. Este iubire peste tot. Iubim?! Suntem ai Lui! Tradam Iubirea?! Suntem tradatori! 

Nu putem sa iubim?! Ne dorim sa iubim?! Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa ne apropiem de Sfantul Maslu, de Taina Spovedaniei si de Sfanta Liturghie si va veni o vreme cand vom dobandi doar credinta si dragoste. Si atunci vom fi fericiti ca atunci cand am iesit din Apa Sfintita a Botezului nostru. Vom fi fericiti, vazand ca in jurul nostru, lumea se bucura. La fel cum a fost la Botez, cand eram mici, curatati, dragi, iubiti, iubitori, frumosi, fericiti, trecuti din bratele mamei, in bratele nasilor, in bratele parintelui duhovnic, prin apa botezului, prin ungerea mirului, prin fata icoanelor, gustand pentru prima data si afland cat de gustos si de bun este Domnul, reintorsi increstinat in bratele nasilor si predati spre buna crestere si folositoare inmultire parintilor, profesorilor, parintilor duhovnici, .pe lungul drum al sufletului spre Acasa.

Si intr-o zi, la vreme stiuta doar de Domnul, nadajduind, ca la intalnirea cu noi, Hristos, Fratele nostru, Superlativ si Absolut de Fericit, sa se ridice din dreapata Tatalui, de unde sade, sa isi deschida bratele, sa ne imbratiseze si sa ne spuna: Bine ati revenit fratilor! Felicitari ca sunteti fericiti! Priviti cu dragoste la Tatal nostru!

Nu e un vis, e un drum care incepe sau ar trebui sa inceapa mereu la fiecare Taina a Cununiei. E un drum cu oameni vii, cautatori, razbatatori, cazuti, ajutati, ridicati. Un drum care se incruciseaza cu multe alte drumuri. La fiecare rascruce, avem libertatea de a ramane sau de a ne abate din drum. 

Drum drept, drum ocolitor, drum abrupt, drum alunecos, drum serpuitor, drum rau, drum bun, fiecare om merge pe drumul sau. Liber sau impovarat, pana la urma, mai tot omul gaseste  Calea  pe care sa-si intoarca sufletul Acasa. si cand omul isi gaseste Calea, pe orice fel de drum s-ar afla, se opreste si plange, fie de durere, fie de bucurie, spalandu-si din acel moment, din ce in ce mai bine haina sufletului sau si rasufland din ce in ce mai usurat, se ridica si reporneste la drum drept. 

Biserica Boteanu
Si primul lucru pe care sufletul il pricepe, este ca nu este doar "eu". Este mult mai mult. Are parinti, bunici, mosi, stramosi, familie, prieteni, trup, minte, urmasi. Comunitate in jurul crucii sale si in comuniune cu crucea sa.. O cruce cu trecut ancorat puternic in credinta si dragoste, cu viitor nadajduind spre vesnicie, cu doua brate care strang in ele bratele celor din familie si bratele prietenesti. O cruce, purtata mai intai de Hristos, cu jertfa, cu mila, cu iubire, transformata in Cruce. 


O Cruce, unde iti vine sa plangi si sa spui doar Iarta-ma, Dumnezeul meu! Amin!

Despre Taina Botezului



Despre Iubire



 

duminică, 15 martie 2015

Doar iertarea si iubirea aduc Raiul



Autor:Traian Dorz

Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă
Dumnezeul meu
Pentru gândul nesfinţit
Pentru patima-n privit
Pentru vorba fără har
Doamne, iartă-mă Tu iar.

Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă
Dumnezeul meu
Pentru timpul meu trecut
Fără rodul ce l-ai vrut
Fără dragoste cu jar
Doamne, iartă-mă Tu iar.

Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă
Dumnezeu meu
Pentru felul meu firesc
Printre oameni când păşesc
Pentru traiu-mi în zadar
Doamne, iartă-mă Tu iar.

Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă
Dumnezeu meu
Pentru nevegherea mea
De-a rămâne-n voia Ta
Pentru tot ce-a fost murdar
Doamne, iartă-mă Tu iar.

Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă
Dumnezeul meu
Doar iertarea ce mi-o dai
Îmi păstrează-al păcii rai
Şi mă-nalţă iar şi iar,
Doamne-n veşnicu-Ţi hotar!

Iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă, iartă-mă
Dumnezeul meu

vineri, 13 martie 2015

I like Chopin

De fiecare data cand ascult I like Chopin, ma intorc la bucuria anilor de liceu. Dincolo de ea, am ajuns la adevaratul Chopin. Ce rai melodios! Cata armonie!

Frédéric François Chopin (născut Fryderyk Franciszek Chopin.  1 martie 1810, Żelazowa Wola — d. 17 octombrie 1849, Paris) a fost un compozitor polonez din perioada romantismului. Este considerat drept unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică pentru pian.

Gazebo, pe numele sau real Paul Mazzolini, s-a nascut la Beirut, pe 18 februarie 1960. S-a lansat la inceputul anilor '80, ca precursor cu stil elaborat al curentului "italo disco". In 1983, Gazebo a lansat primul sau hit, intitulat "Masterpiece", urmat in vara aceluiasi an de cel mai mare succes al sau, "I Like Chopin".  

Indiferent de stilul muzical creat, indiferent de perioada in care a fost compusa, muzica de calitate, dainuie si atinge sufletele aflate la distanta uneori de zeci de ani.

Muzica are darul de a alina sufletul. Auditie placuta, cititorule fidel!


Manca-v-ar Raiul!


Fara trecut, prezentul nu ar fi iar viitorul nici macar nu s-ar putea intrezari. Daca mosii si stramosii nostri nu ar fi existat, cine ar fi dat nastere copiilor nostri?! 

Parinti langa copii, formeaza neamul dar o copilarie fara bunici nu este o copilarie adevarata. Si atunci cand din voia lui Dumnezeu, bunicii trupesti au plecat la Domnul, copiii isi implinesc copilaria si in preajma bunicilor duhovnicesti. 

La un moment dat si acestia pleaca, lasand in urma lor alti parinti ce s-au pregatit sa devina bunici cu duh sfintit. La ei gasesti mereu o vorba buna sau mustratoare dar plina de viata, o binecuvantare sau o rugaciune de iertare a pacatelor. Au invatat acestea, unii de la altii, primind har prin  cel ce i-a crestinat pe stramosii nostri, Sfantul Apostol Andrei, sarbatorit in fiecare an la 31 noiembrie.
  
In lungul pomelnic de bunici duhovnicesti, il regasim si pe parintele Cleopa Ilie de la Sihastria.
 
Manca-v-ar Raiul! ierta parintele.

Nu l-am cunoscut pe parintele Cleopa Ilie in viata de aici. L-am descoperit prin intermediul cartilor, dupa ce a trecut in viata de dincolo. Imi este drag si imi sunt dragi cuvintele sale, care alaturi de cuvintele altor parinti, mi-au limpezit privirea. si m-au ajutat sa stau cat mai apropae de poruncile sfinte. 

Manca-v-ar Raiul! iubea parintele

S-a nascut cu 6 ani inainte de anul 1918, la 10 aprilie 1912 si a adormit la 2 decembrie 1998. A trait aici 86 de ani, chemat la viata din dragostea parintilor sai Alexandru si Ana Ilie, Dumnezeu sa ii odihneasca! A fost un copil intr-o familie cu 10 copii, o familie iubitoare de Dumnezeu, de Biserica, de Tara. Multele familii iubitoare de Dumnezeu, de Biserica si de Tara au facut posibil ca noi, cei de acum sa ne bucuram de ziua de azi. Multele familii iubitoare de Dumnezeu, de Biserica si de Tara, fac posibil ca si in viitor sa fim liberi de ziua nationala. Cu gandul la romanii de dincolo, ma bucur alaturi de romanii de aici.    

Manca-v-ar Raiul! Asa binecuvanta parintele Cleopa Ilie.

Manca-ne-ar Raiul, pe toti,  parinte! 
Binecuvantati-ne mereu!
Dumnezeu sa va numere cu Sfintii
 

miercuri, 11 martie 2015

Din casa direct in Rai

Asa mi-ar placea sa traiesc mereu. Din pat, dimineata sa ma cobor din vis, in raiul familiei. Din casa, sa ies afara in raiul inconjurator. Din raiul de aici, la vreme cuvenita sa trec in Raiul de Acolo. Si Acolo sa imi intalnesc tot neamul adormit si plecat inaintea noastra. Si Acolo sa ajunga, intr-o buna zi, toti cei ramasi in urma noastra in raiul de aici. 

Utopic sau nu, acesta este visul nostru inca din copilarie, de pe vremea cand cresteam in curtile bunicilor precum in Rai.

Raiul a fost mai intai o idee, un gand in mintea Creatorului. Ce a facut omul in Rai, stim apropae cu totii. Ca Raiul inca exista, stim sau banuim. Cum se reajunge in Rai, stiu doar cei care sunt deja Acolo.

Primul om care s-a reintors in Rai, a fost un talhar. Iertat, imediat ce a recunoscut ca a gresit.

Iubire, Rai,  neascultare, suparare, lume, manie, ura, iad, durere, dor, plans, impacare, iertare, ascultare, rai, Iubire, Rai. 

Omul, printre virgule si cuvinte. Un circuit real prin viata. O alegere libera intre a trai viata intr-un cerc vicios sau a trai viata cu caderi si ridicari, cu suisuri si coborasuri, cu un urcus permanent care nu lasa loc de punct.

Pentru ca un punct este mereu singur; doua puncte, inseamna deja un mic orizont, trei puncte conduc la un plan si patru puncte, trei in acelasi plan si unul in plan diferit, conduc la un con care poate fi luminos, daca este indreptat cu varful spre cer.

Cand conul este rasturnat cu susul in jos, cand omul confunda intunericul cu lumina, iadul nici nu este departe. Isi face culcus in mintea, sufletul si trupul omului.

Iubirea din rai, oricat de mic ar fi raiul, are putere sa ajunga in orice iad, oricat ar fi de mare pentru ca Iubirea, nu cade niciodata din suflet, din familie, de la prieteni. Sufletul apartine, fie ca vrem, fie ca nu vrem, fie ca ne place, fie ca nu ne place, fie ca stim, fie ca nu stim, sufletul apartine Creatorului Sau.

Cand mintea, afla ca sufletul are un Creator, Treime Sfanta, Mare, Iubitoare, nimic nu o mai poate opri. Pleaca in cautarea sufletului ei pierdut. Pune trupul la treaba, se scutura pe ea de praf, intreaba si invata de la cei care au gustat raiul. Si in cele din urma, ajutata de trup, de familie si de prietenii  trupului, mintea isi invinge iadul, nefiind singura. Si coboara la suflet, il mangaie, il oblojeste, il dojeneste, il creste, ajutata de trup, familie si prieteni, il hraneste si ii astampara setea la  Sfanta Liturghie, cu Hristos, Trup, Sange si Cuvant. Fara sa simta pic de mandrie. Doar rusine ca si-a trimis singura sufletul in iad dar bucuroasa, ca impreuna cu trupul, familia si prietenii lui, au reusit sa il readuca pe suflet direct in rai. Un rai mic, asemanator cu un Rai Mare. 

Asa imi doresc sa traiesc mereu. Suflet, minte, trup, om in raiul mic din Raiul  Cel Mare.

Pentru a scrie aceste randuri, am respirat 48 de ani si niste luni si zile. 

Acum ca le-am  scris, pot respira linistita, continuand sa visez, sa nadajduiesc, sa lucrez in primul rand la definitiva smulgere a buruienilor din mica noastra gradina de rai, mintea sufletului si trupului meu de femeie, asezata de data aceasta corect, in stanga barbatului ei, asa cum am invatat in Sfanta Taina de Cununie.